Din Codul Muncii – formulări deficitare ale articolelor de lege – contractul individual de muncă pe perioadă determinată - CTL Consulting

Cu toţii cunoaştem prevederile din Codul muncii cu privire la contractul individual de muncă pe perioadă determinată, majoritatea acestor prevederi fiind foarte clare. Ceea ce determină însă discuţii contrare şi interpretări diferite sunt condiţiile în care acest tip de contract poate fi prelungit.

Conform Art. 82, alin. (3), „Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit, în condiţiile prevăzute la art. 83, şi după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, pentru perioada realizării unui proiect, program sau unei lucrări”. Acest articol coroborat cu Art. 84, alin. (1), „Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni” poate duce la 2 interpretări.

Una ar fi cea conform căreia Art. 82, alin. (3) limitează posibilitatea prelungirii contractului individual de muncă pe durată determinată după expirarea termenului iniţial pentru care a fost încheiat la maxim 36 de luni şi doar în situaţia existentei unor lucrări, proiecte sau programe în derulare.
Cea de a doua interpretare ar fi cea conform căreia art. Art. 82, alin. (3) reprezintă de fapt o excepţie de la durata maximă de 36 luni a contractului individual de muncă pe perioadă determinată şi anume posibilitatea prelungirii acestui tip de contract pe perioada realizarii unui proiect, program sau lucrări şi după expirarea termenului de 36 de luni la care se face referire mai sus, interpretare spre care noi tindem.

De asemenea trebuie făcută diferenţa între contractele succesive încheiate pe perioadă determinată şi prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată. Contractele succesive pe perioadă determinată se pot încheia între aceleaşi părţi în număr de maxim 3 şi nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare (Art. 82, alin. (4) şi alin. (5)).

Aceste formulări deficitare ale articolelor de lege au dus la interpretări diferite chiar şi în rândul organelor de control, motiv pentru care varianta „agreată” de către acestea din urmă este cea a încheierii contractelor individuale de muncă succesive şi nu a prelungirii termenului iniţial al contractelor de muncă pe perioadă determinată.

Chiar dacă ne-am obişnuit de-a lungul timpului cu acest gen de articole de lege, cu interpretări care merg mai mult în favoarea organelor de control decât în favoarea contribuabililor, ne rămâne totuşi dreptul de a ne da cu părerea şi speranţa că într-un viitor apropiat cei care întocmesc legile vor acorda importanţa cuvenită şi semnalelor trase de către cei care trebuie să le aplice.